vineri, 24 august 2012

Taco cu brie si carne de vita

Nu am preparat si nici nu am mancat vreodata taco original. Asa ca ceea ce nu stii nu-ti poate lipsi. Insa, pentru ca m-am saturat de gatit ciorbe si piureuri, am gasit in Lidl (un magazin pe care as vrea sa il laud, are produse putine, insa foarte bune!) cutii de taco shells - fara sosurile aferente, pe care le gasesti mereu in ele. Asa ca, fara sa stau pe ganduri le-am cumparat. Si cum mie nu imi place sa respect retetele traditionale (consider ca implica cheltuieli prea mari) cred ca am reusit de aceasta data sa creez o reteta fusion, cu ceea ce aveam prin frigider: amestecul de carne de vita si taco shells - tipic mexican, branza brie si sosul de iaurt - tipic frantuzesc. Delicios!

 
INGREDIENTE: 1 cutie de taco shells, 1/2 de kg carne de vita (eu o cumpar intreaga si o toc acasa, in robot), 1 ardei rosu, 1 ceapa medie, 1 ardei mic iute, 2 rosii, 1 pahar de iaurt gras sau smantana, 2 catei de usturoi, 3 linguri de mustar Dijon, 2 linguri de ulei de masline, oregano, sare, piper, boia dulce si iute, 1 pahar de vin alb
 
 
Pentru ca nu am voie sa mananc nimic prajit, am descoperit foarte repede, ca, de fapt, tot ceea ce prajim, poate sa iasa mai bun la cuptor. Asa ca nu am respectat intru-totul prepararea carnitei de vita pentru un taco mexican. In loc sa o prajesc in tigaie, am pus carnea tocata intr-un vas de sticla termorezistent, am adaugat peste ea un amestec in robot de: ceapa, ardeii rosii, boia, 2 linguri de ulei de masline, paharul de vin, sare, piper si am bagat vasul in cuptorul preincalzit pentru 50-60 de minute la 230 de grade Celsius. 

Intre timp am taiat feliute branza brie. Daca va intrebati daca partea alba a branzei brie se mananca, raspunsul este da! este comestibila. Eu insa am indepartat-o in acest caz, pentru a permite branzei sa se topeasca frumos in cuptor, mai apoi. Am tocat cubulete mici rosiile si am preparat sosul de iaurt: Am pus in robot iaurtul, usturoiul, mustarul si oregano si am amestecat bine. Simplu, nu-i asa? Si sanatos!

Am umplut fiecare taco shell cu putina carne de vita si le-am asezat intr-un alt vas termorezistent, dreptunghiular, astfel incat sa poata sa stea drepte. Peste carnea de vita am asezat feliute de brie. Am bagat tava la cuptorul preincalzit pentru 5-7 minute, pana ce taco shells-urile devin aurii.
 
Am scos din tava cate un taco si am pus in el rosii cuburi si sosul de iaurt.
 
Iata un pranz delicios pentru week-end sau o cina grozava intre prieteni!
 
POFTA BUNA!
 
 

Un comentariu:

  1. mmm ce bunatati!!! ah as da toti banii castigati la pariuri Romania pentru o girlfriend care sa poata gati asemenea minunatii pentru mine...

    RăspundețiȘtergere